Ochiul nisip,
ochiul pământ,
ochiul brăzdat,
bătrân de bătăi de gând.
Ploi și noroi,
plânsuri în zi de joi,
în duminici de râs,
în luni, că am scris,
în marți m-am retras,
miercuri ziua cu ploi,
vineri…nu știu, pluteam,
sâmbătă cântul vântului îl adoram.
Ordini în zile,
nu …. încâlcite, toate, neorânduire în fire,
dar sclipire în retină-aj păstrat.
Ochiul nisip ochiul pământ,
adâncimi, profunzimi ai căpătat.
Timp, și toate câte te dor, urme și rid ți-au sculptat!
În tine mă uit, citesc, viață petrecută!
Înțelepciune!
Ochiului nisip, ochiului pământ,
ochiului bătrân de gând!

C.I.
Ochiului rând, zile în riduri brăzdat.

Norul nu doare….Dorul…..Da

Cum norul, nu doare cerul,
Când atinge, infinita boltă,
Aşa atingerea mea,
Pe a ta piele,
Urme şi răni nu v-a lăsa.

Când vântul şi gândul,
În cer vor dansa, Pe nedefinite cărări,
Trupurile şi mâinile noastre,
Adună, se-adună, se nasc!

Cum nopțile fără stele,
Cerul îşi poate îndura,
Fără lună, să ne țină lumină,
Vom îndura, suferința,
Ce distanţa ne lasă!
-Vom putea?
-Nu ştiu!

Zile cu soare, rece afară,
Noi în zări, depărtare,
Doruri deșarte purtăm,
Mă întorc, unde norul,
Atinge cerul, fără să doară.
-Putea-voi?
-Nu ştiu!

Trupuri şi gânduri,
Se vor întâlnite,
Pe cărări de cer,
Pe un nor, în nopțile reci,
Unde lună şi stele dispar,
Fără ca cerul să doară.
-Se poate?
– Nu ştiu!

C.I.

Poezie nebună, întoarsă din ochiului, simțită.

Ochiul albastru,
Inimă frântă,
Cu ațe de copaci,
Cusută.
Privire aruncată,
În abisal suflet,
Inimii veşnic frântă,
Degeaba cusută,
Cu copaci aţe.
Şi văd lacrimi,
Curgând din a inimii cusături,
Cu crengi de copaci,
Sevă urlată,
Inimă spintecată.
Din ochi, sângele curge, nu roş.
Ci verde de frunze, ce căzute,
de pe crengile, ce cusură, a inimii rană.
Neînţelese toate, versuri nebune,
întoarse din ochi.
La a inimii privire, și ochiul ce acuma,
doar el simte.
Albastru, verde de frunze!

C.I.

Poezie nebună, întoarsă din ochiul simțită.

Revolta cuvintelor

Revolta cuvintelor

Protest major!!
Au ieşit la miting,

Toate:- aliniate, majuscule, minuscule, semne de punctuație.
Protestează pentru că, nu se aliniază, nu se grupează, nu găsesc rimă, şi nu se leagă, una de alta.
Nu îşi găsesc muză, scuză, ori cauză! Nici contur, nici subiect, nici predicat, adjective pierdute definitiv, atribute şi ele susțin, nu vor să se lase înscrise în carte.
Se risipesc, totul este protest, revoltă majoră, moțiune de cenzură, pentru uzare excesivă depus-au! Acum vedem, cum rezolvăm, poate mită o să dăm,prezidiului ce va judeca. Şi le trimit pe toate, aliniate şi înşirate, în minte și gând!

*Gând subliniat

Azi un gând, mi-a venit tardiv. N-am să vi-l spun, nu este de împărtăşit, dar mi-a venit, şi-a stat, a așteptat, şi nu s-a dat plecat, pân ce cu roşu nu l-am subliniat!

Cu roş carmin, gândul, gând de neîmpărtăşit, l-am subliniat! lar el spăşit, bucuros şi împăcat, şi-a luat tălpăşiţa
şi-a plecat, ştiind că odată subliniat, nu am să-l uit vreodat!
S-a bazat, pe culoarea cu care l-am însemnat!

Tu câte gânduri cu roş carmin ai subliniat, şi dacă ai făcut-o, de câte dintre ele ai uitat? Un gând fugar, sau poate multe toate, se cer de noi subliniate şi notate, pentru ca să nu fie uitate.

C.I.

*Gândul subliniat

*Ploaie-Flori de cireș-Copilă….

Plouă, plouă îndesat..
Ploaie rece, aprilie este.
Furtuni din cer au pornit,
Cerul e revoltat, supărat,
Tună, mânioase tunete..
Picături uriaşe, repezite,
Pedeapsă, pământ biciuit, cruda iarbă...
Doar ea se v-a bucura.

Mă uit, cu nasul lipit de fereastră,
Copilă mică mă simt, aş desena din aburul creat,
cerculeţe.....
Dar inima îmbie la reverie...
leşi copilă in ploaie, să-ți biciuiască încet fața, să simți sărutul ploii, să-ți spele din grijile vieții.
Să-ți purifice trupul...... să-ți sărute gâtul.... Să-ți sărute buzele, părul...........!

Copilă ieşi şi visează, sub cireșul in floare dansează. Ploaia îți v-a fi liantul, legătura ta cu pământul, Legământul cu florile de cireş, cu inima ce-ţi dă ghies, cu dulcile picături ce fața îţi biciuiesc. Ploaia să-ţi fie binecuvântare, eliberare! Răcoare..... Uitare..... Binecuvântare.

Cerul, Norii, Ploaie deasă, Aprilie.
Flori de cireş, inimă de copil... Feresti aburite, cercuri desenate... Copilă răsfaţă....toate acestea îți sunt, Eliberare, legământ cu soarele ce apare... Negreşit după furtuni şi ploaie. Aprilie, flori de cireş, copilă visătoare! Doar ploaie.........! Poate un curcubeu! C.I.

*Copilă în ploaie.... flori de cireş!

*ECCE HOMO

Ecce Homo
Fericirea existenței mele?
Îmbătrânesc ca mama mea,
Trec prin viață, uitându-mă la tatăl meu,
Şi mă întreb mereu:
- Care îmi este sensul?
Ducem în viață patimi, doruri, greutăţi,
Care ne urcă-n cârcă mai mereu,
Dar curajoşi suntem precum eroii, pe toate obidiți, întru victorii le cărăm.

Ecce Homo
Ne construim încet, adesea din ruine,
Şi uneori din frici sau fericiri ce vin.
Suntem cu toții, de-o existență efemeră, dar ne clădim viaţa, mereu neobosiți.
Suntem setați din fabrici cu speranță,
Mereu să tindem spre un ideal.
- Dar încotro ne indrepți viață?
Vom afla răspunsul la final!
Ecce Homo!!!
Se caută, neîncetat!

Ne căutăm un sens, în credinţi, filosofii sau sorți, mereu al nostru rost,
În trecerea aceasta efemeră pe pământ.
O viaţă aceste frământări ne-apasă, dar nu ne e sortit, răspunsul să-l aflăm.

Ecce Homo
Venim în astă lume, nevrând şi necerând să existăm,
Trăim viața fără să ştim de ce, ea ne-a fost dată.
lar în final, călătoria o-ncetăm, precum venirea ne-a fost dată, nevrând şi necerând ca să plecăm, fără să vrem, atât, în plus ne ducem cu regrete.
Cam asta ne-a fost viața.

La urmă după o viață petrecută pe pământ,
Rămân în urmă-ne amintiri, sau poate nici atât. Suntem doar vânt ce trece, într-o zi cu soare sau cu ploaie.
Nu suntem cu nimic mai jos ori sus, numai o urmă ce se trece pe pământ.
Suntem doar umbre, existențe efemere, vânt, aici în treacăt pe pământ.

ECCE HOMO:NIMIC MAI MULT!
EFEMERI......... NEEXISTÂND.

C.I.

*ECCE HOMO

Chimie între noi

Să nu spui că nu e chimie între noi.
Suntem parte a aceluiaşi tabel periodic.
Dar suntem elemente din grupe diferite.
Tu o anhidră acidă,
Eu doar apă,
Cu o relație toxică.
Combinate, acid sulfuric suntem.
E chimie între noi, dar cu rezultate otrăvitoare.
Şi la final, randamentul real…… zero..
Relație de adiție, fiziologică, suntem supuşi unei excitaţii succesive….dar fără rezultat.
Dar ce păcat….tu….. temperatura sufletului tău e zero absolut…….
Şi ca să fiu crezută, vin cu o explicație, acest zero absolut duce la încetinirea tuturor atomilor din sufletul meu.
Şi atunci să nu spui, că nu este chimie între noi….
Eu catalizator, ce scade viteza de reacție dar totuşi nefăcând parte din ea, şi astfel ajungem la punctul final, reacția a fost săvârşită, culoarea sufletului mi-ai schimbat…..
O dar mai sunt şi alte reacții între noi doi, pe care nu am pagini a le înşira, aş plictisi grav cititorii mei şi aşa puțintei.
Şi să îmi spui, că nu este chimie între noi… Mereu vom face parte din reacții.
Suntem elemente diferite, ale aceluiaşi tabel periodic. Poate doar ne vom schimba din când în când grupa.

C.I.
Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe